Baldassarri pleaca din pole la Jerez

1109

Lorenzo Baldassarri #40 a reusit primul sau pole din cariera intr-o maniera categorica: cu un nou record al pistei in primele 15 minute si nebatut pana la final. Alex Marquez #73 si Pecco Bagnaia #42 vor completa prima linie, dupa ce au stat in zona asta pe mai toata perioada calificarilor.

Virajul 9 a pus mari probleme pilotilor in intreaga sesiune: nu mai putin de 8 piloti au cazut aici, printre care Jorge Navarro #9, Miguel Oliveira #44, Sam Lowes #22 si Mattia Pasini #54, care a mai trantit-o o data in virajul 2.

In ciuda acelei tumbe, Navarro a confirmat ritmul bun din weekendul andaluz si va deschide in linia a 2-a. Brad Binder #41 aduce primul KTM pe pozitia a 5-a, in timp ce Joan Mir #36 va completa aceasta linie, cu tot cu problemele stomacale acuzate in aceasta runda.

Xavi Vierge #97, va pleca al 7-lea, iar linia a 3-a ii va mai contine si pe tavaliciul Lowes, dar si pe Romano Fenati #13, care a avut si el o prestatie buna pe parcursul weekendului. Pasini va pleca al 10-lea in ciuda celor 2 cazaturi, in timp ce Oliveira va avea o misiune foarte grea de pe locul 14.

Lasă un răspuns