Robert Mureșan a semnat cu Ducati [video]

6866

După câteva sezoane bune în care a concurat pe o motocicletă BMW în diversele competiții naționale și internaționale, Robert Mureșan #95 a făcut o mutare de senzație.
La doar 24 de ore după prezentarea oficială a piloţilor Ducati MotoGP pentru 2018, Robert Mureşan a semnat un parteneriat cu Ducati România.

În vârstă de 26 de ani, Robi este în continuare singurul pilot român care a participat în Campionatul Mondial de Motociclism Viteză. În perioada 2006-2008, el a concurat la clasa 125 cmc alături de nume grele precum Gabor Talmacsi sau proaspătul sextuplu campion mondial, Marc Marquez #93.

Robi va concura în 2018 pe un model Panigale 1199. El va ataca atât Campionatul Național CNIRv, cât și europeanul BMU. De asemenea, cu ocazia semnării noii înțelegeri, Robi a afirmat că va încerca să participe cu wild card la câteva etape din cadrul clasei Superstock 1000 a Campionatului Mondial de Superbike.


Motorsport Race Management
#ThisIsWhatWeDo
www.MotorsportRaceManagement.ro


 

Lasă un răspuns